verde crud

cuvinte pentru ploile sau ninsorile pe care nu le astepti

2011-10-13T13:25:00.001-07:00

Nu ma dor picioarele si nici miinile
Nu ma doare nimic
Nu simt nimic
Decit un impuls sever de a cauta ceea ce nu-mi raspunde
De a cauta acolo unde stiu ca e o usa inchisa
Apoi se lasa o seara cetoasa apoasa
Se inchid obloanele si ferestrele pina la capat
Ceilalti privesc circul asta ieftin
Al inchiderii si deschiderii difuzoarelor
Pentru transmisiile meteo

aici nu sînt multe de zis ar fi cîte ceva de trăit (II)

2011-07-05T09:22:00.000-07:00

mă fug în lume

îl văd pe el
și chipul lui nu zice nimic
e de parcă
au venit luptători
și i-au luat sabia
i-au pus-o deoparte nu în teacă
iar el se întreabă
ce-ar fi dacă sabia lui
ar avea coadă

varianta la un monolog despre Asteptare

2011-06-21T13:08:00.001-07:00

se intareste asteptarea
ca o piatra pe care o cari
dintr-o mina in cealalta
la rastimpuri cintaresti piatra
ajungi sa o slefuiesti
ii dai o forma
pina pietrei asteia ii cresc
buze cu care incepe
sa rida de tine

aici autobuzul are propria lui banda pe care circula neperturbat (I)

2010-12-07T03:41:00.000-08:00

nu tot ce e profund e si adevarat. umblu cu armura asta pe mine
ma stringe in jurul ochilor ca o ceata aburii care ies
din lemne dupa o ploaie marunta inainte fiind arsita
ca orice luptator imbracat in zale spada mi-o cara
oricine imi iese in cale

ce-as putea sa vreau mai mult decit sa aud tacerea continuind

nonsens (a folosi memoria altuia ca pe o hirtie reutilizabila de invelit jucarii)

2010-09-28T15:22:00.000-07:00

un eu cu structura precisa cu preambul cu macheta
cu decor cu profil silueta trasata mai mult sau mai putin
cu creionul intr-o schita
si a unui altul cu geanta pe jos
foi in dezordine si vintul aprig cu umbrela intoarsa pe dos
si ploaie cu storurile trase mereu intuneric ca in mintile
strimte pesimiste uituce cu prea multe obsesii
cu personaje care circula de la un capat la altul al culoarului
fara oprire
de la un capat la celalalt fara iesire
de parca s-ar zbate in propria inima

pentru binele tuturor
plecati ca si cum n-ati fi venit
nu folositi memoria altuia ca pe o hirtie de invelit

cum sa ai un cal maro

2010-04-28T09:26:00.000-07:00

panica ma doboara
cum sa ai un cal maro cind panica te doboara. ma desprind de pe marginile clipei. uite-ma urcind la deal, dupa mine urca de asemenea urmasi, eu sunt in urma altor inaintasi. Si cita panica incape in noi ca intr-un sac cu gura larga fara sa inghesui. Sacul de panica il cara acum altcineva, trebuie sa fie o ruda indepartata de pe tata, cind il caram eu abia suiam, cineva mai sprinten din fata ne facea poze, la deal le punea in rama, tata plecase in israel sa munceasca de la o vreme lipsea din rama. eu stiam ca mamaia in curind n-o sa mai incapa in rama si tare n-as vrea. e cumplit cind nu te poti opune, n-ai sanse de cistig poate, dar e ceva cind te poti opune, te ajuta sa te simti in mijlocul luptei, nu ca supraveghezi cu prezenta-ti imprejurimea de sirma ghimpata. cind am fugit eu din rama mamaia plingea o adunatura de oase legate intr-o piele zbircita. Cind am iesit eu din rama mama statea la poarta si plingea cocosata cu ochii mici si fata de pe care se scurgea apa. Au continuat sa urce dealul cu sacul de panica inmultit. Am fugit din rama chiar daca oamenilor astora le-am provocat suferinta, le era dor de mine, dar stiu ca de fapt trebuie sa fim multi sa urcam dealul de gheata.
rama ucide, i-am zis persoanei sprintene din fata. In rama asta in care sunt eu zimbesc des vreau sa par vesela toti imi ziceau ca nu ajungi sa ai un cal maro daca nu-l meriti. Cind ajungi in virful dealului si pui mina la frunte toate ramele trecute se reflecta in tine, te vezi din rama in rama cu sacul de panica linga tine, cu o imagine de cal maro fictiva linga tine. si daca atunci n-ai stiut, vine o mina lunga si sluta si-ti ia ramele ti le inlocuieste cu forfota launtrica, cu pajisti de singuratate pe care paste o turma de minji maro, tu astepti sa creasca. Creste pajistea.

2010-03-14T16:09:00.000-07:00

exact cuvintele de care aveam nevoie vor fi rostite aici
acelasi tip de timbru vor purta

voi avea esarfa aceea luata de vint peste doua ierni pe podul
pe care ma indrept spre casa

voi ingina acelasi tip de cintec cel mai trist cu cele mai reusite
rime de pe pamint

voi musca dintr-un covrig

ceea ce pentru mine asta inseamna ceva pentru ceilalti
nu va fi insemnind nimic nimic

abia va fi rasarind un soare incoltind-mi existenta
in zi sau noapte frig caldura vierme pluta
hai zi din ce parte bate vintul la ora in care
esti imbracat cu tot ce ai mai gros sa nu simti prea mult
poate frig poate catusa

mic exercitiu de a te deprinde cu tine insuti

2010-02-21T16:51:00.000-08:00

cind stai acolo intr-un morman de vise nemobilate cu apa picurindu-ti din tavan
sa ai prietenii cei mai buni imaginari care sa se joace cu bete in apa adunata

Reflectii asupra utilizarii detaliului

2010-01-25T09:26:00.000-08:00

cind aveam nevoie de somn nu puteam dormi. De cele mai multe ori asteptam ca ceva neprevazut sa ma scoata din infern. Neprevazutul nu are forma prestabilita.

Cind ai nevoie de iubire, vine cineva si-ti intinde o felie de piine, de preferinta propria felie, si-ti zice sa o rozi acum cit nu e uscata.

Cea mai frumoasa parte a unei zile e dimineata, cind te chinui sa adormi si-ti inchipui cele mai bune momente care ar putea fi ca sa te sustragi imposibilitatii.

Cind nu ai nimic nici nu-ti permiti sa plingi din cauza pierderilor. Iti plingi de mila noaptea intre orele 10 si 2, daca prinzi citeva ore de somn, te trezesti apoi pe la 5 si-ti intretii starea-ti normala nocturna.

Starea ideala ti-o ofera numai pauzele de amagire, atunci cind ai o povestioara in cap si nu mai poti de nerabdare sa ajungi la o bucata de hirtie sa o arzi.

2010-01-08T16:46:00.000-08:00

cind imi era bine ma intrebam cum eram trista si singura
si de ce era asa atunci si acum e invers
cine propune limita cine o traverseaza

cum eram oare inainte sa incep sa musc din viata
asa ii spun cei mai multi
imprejmuirii asteia cu sirma ghimpata

si parca cine miriie in urechea mea
cine isi stoarce hainele ude pe fruntea mea
cine adulmeca inauntrul fiintei mele

inainte sa scriu prost n-am scris mai bine
am o magnifica papusa pe care o scot in lume
o pun sa zimbeasca sa vorbeasca sa fie proasta
inainte sa am papusa asta nu aveam pe nimeni
si seara inainte sa pun capul pe perna nu-mi lipsea nimic
acum imi lipseste vlaga papusii
si-mi lipsesc sforile cuiele scindurile cirpele

indeletnicire de capatii care se transmite din generatie in generatie

2009-11-20T15:47:00.000-08:00

sunt atitea feluri de a nu zice nimic cum sunt atitea nimicuri de a zice aceleasi

spre exemplu acest diagnostic confuz asupra a ceea ce nu ai de spus
limita care incepe de la cit de jos te cobori sau urca o data cu privirea pe pervazul cu jucarii
stiu ca uneori cind tii strins in mina un capac de sticla iti formezi o limita in palma
exista zile cind ti-e permis sa stai cu ochii in gol sau zile in care doar nu poti altcumva
nu e vorba ca se pierd idei fragmente ci se pierd sensuri acolo unde le inchei
si nu e vorba sa inchei un pact cu tine sa nu mai cobori in fuga scarile
sa nu mai tii de vorba trecatori sa nu uiti sensuri sa le transformi in idei
sa fie ca picaturile de apa puse la uscat sa ramine dire in urma lor
ideile sa ramina urme in urma lor

2009-11-14T10:02:00.000-08:00

daca mai crezi in miracole, aseaza-te in fata unui perete gol

asta ar fi in loc de cuvintele pe care nu mai apuci sa le rostesti, de imbratisarile pe care nu le dai, de obraji, de buze, de plecari aiurea, de ceil

2009-11-12T15:15:00.000-08:00

alti pe care nu-i intelegi cum supravietuiesc, pentru ceea ce e si tocmai fiindca e, piere. singura forma acceptabila, discreta si nedureroasa ar fi uitarea, lucrurile nu numai ca ar exista, dar neparticiparea directa ar inchide rana lasata prin consum, prin uzura, eroziune

de ce faci mereu cele mai proaste alegeri si nu apartii celor mai interesante, captivante, resuscitante jocuri, eu n-o inabusisem pe mara. O lasam sa manince noaptea seminte si sa le scuipe intr-un pahar cu gura lata, sa nu-si pieptene parul citeva zile, sa fuga in cautare de alte identitati care sa spuna tot ce are ea pe suflet. Sa citeasca literatura mediocra ca sa-i para ca ce face ea...ce face ea? Ce e cu toata zarva si adunatura asta de fiare vechi? Ce e cu omul acela cocosat care ii cara lucruri din casa si-i zice ca goliciunea sufleteasca e fireasca? A carat mai intii televizorul, aspiratorul, desi e mereu frig si ventilatorul, s-a intors dupa covor, lucruri marunte, mobila. Am ajuns eu sa-mi fiu mobila, mobila propriei mele camere, dulapul cu oglinda, plin cu haine, cu biletele de la colegi din generala, cu genti, cu perspectiva redusa la a sta intr-un colt.
Cum sa intelegem moartea asta din noi ca pe ceva natural? Ca doi copii care se iau de mina si alearga la vale, obtin o viteza optima sa piarda controlul. Aceasta e prima forma de a pierde controlul. De a te indeparta de sursa de curent si a lungi prea mult firul.

cuvinte rostite cu ochii inchisi

2009-10-06T01:59:00.000-07:00

cind moare cineva in tine ingroapa-l si nu-i nevoie sa zici nimanui
si nici sa-l cari in spate o vreme poate mai invie

eu, cea mai mica si neinteleapta sora pe care ati putea-o avea, pe mine mama ma incuia intr-o camera neaerisita si plina de lucruri unele peste altele, cind ii puneam prea multe intrebari, dar acum uite stau cuminte pe scaunul asta, ma uit atent in jur doar si observ parca, doamne, cite mai observ si nu-mi dau seama. imi tin gennchii strinsi, picioarele sub scaun si miinile in poale si nu vreau sa pun nci o intrebare si sunt incuiata aici

o sa rabd, da, n-o sa ma mai arunc la geam sa pling privind dira de libertate permisa de marimea ferestrei, n-o sa ma doara capul in ziua aceea, fiindca aveam ceva de facut, de descoperit, de trait si parca mi-a fost taiata o mina. o sa stau tot pe scaun, oricit, sau o sa ma intind in pat, o sa fiu rece, de gheata si cind o sa vina sa-mi dea drumul afara nici n-o sa mai vreau. o sa ma intorc pe partea cealalta

2009-09-22T10:25:00.000-07:00

Papusarul: prima varianta

mi se lipeau ochii de somn
locuiam intr-o camera intunecoasa si foarte friguroasa
ca sa ma mai incalzesc imi faceam numai vin fiert
motiv pentru care niciodata nu stiam ce-i cu mine

papusarul: a doua varianta imbunatatita si adaugita

imbunatatirea e data de cioplirea pina la frumusete
a modelelor de papusi trase pe sfoara
totodata adaugirea este indelungata asteptare
pe care o trezeste papusarul prin indecizia lui
in mintile lipsite de imaginatie pe care le coordoneaza
involuntar, as zice

primul act:

in care apar doua papusi tinindu-se de mina
orbite de lumina care le urmareste
lumina se muta fix pe picioare
picioarele incaltate de lumina la urma urmei
se indreapta unde au chef
cind intr-o parte a scenei cind in cealalta

al doilea act:

apar trei papusi tinindu-se de mina
merg exact in acelasi pas
cu aceeasi gravitate a fetei
privind socate in jur sau la picioare
executa un fel de dans la urmei urmei
care aduce a hora
cind intr-o parte a scenei cind in cealalta

nelei

2009-09-12T10:32:00.001-07:00

marsuri ostasesti imi trec prin minte
a dat un inghet de pomina anul acesta in mine

urc si cobor de la dochia spre fintinele
ceahlaul nu e cel mai frumos munte dar nici cel mai urit
nela merge undeva linga mine
masurindu-ne pasii
mi-e cel mai scirba anul acesta de cind am inceput sa merg pe munte
de munte

as merge pe portiuni mai drepte
prea multe urcusuri si coborisuri
parca te-ar felia si pina cind nu se ajunge la capat
oasele iti tot scrisnesc ochii iti lacrimeaza
si mergi cu carnea filfiind pe tine

fotografie pe care a plouat o dupa-amiaza intreaga

2009-08-26T01:23:00.000-07:00

e parca viscos aerul si imprejmuirea e de gheata
daca mai sar un pas s-ar puntea sa sparg puntea
sa se rupa ata cu care era croita cararea
sa existe un fel de vraja un fel de a zice
ca lucrul acesta ma face sa stau dreapta
sa intorc capul in stinga si-n dreapta
sa urmaresc umbrele adunate multe intr-un cerc
si focul lumineaza mereu din directia aceea
in care ei taie si despica copaci
si nu vine niciodata caldura
e la fel ca data trecuta se strecoara
sentimentul ca ai dat peste o dira
si incepi sa dilati si se dilata pina la ru-pe-re

fotografie cu cheita rupta pe verso

2009-08-23T07:06:00.000-07:00

in noaptea asta in care imi tai unghiile in loc sa dorm
in care imi periez dintii mai bine insistind mult si turnind pasta de mai multe ori
in care incep sa adun toate cartile si agendele de prin camera
sa pun in ordine hainele aruncate pe scaun
in noaptea asta mi-as pune sacul de dormit in balcon
si-as dormi acolo de parca as fi plecat undeva departe
intr-o expeditie in care ai mers cu trenul toata noaptea si fix
la mijirea zorilor ai coborit infrigurat cu o oboseala care-ti da frisoane
si nu te supara daca inca te mai poti tine pe picioare
o expeditie de nebun in care te trezesti pe la amiaza
plimbindu-te cu barca urcind unde cit mai sus sa vezi belvederea
sau bind o cafea sa mai rezisti pina te instalezi undeva
unde tremuri toata noapte de frig intr-un cort intr-un sac de dormit
asa ca acum in balconul acesta stupid care e ca o debara
ca un depozit de vechituri de ziare ingalbenite de radiouri stricate
unde vrei sa verifici ce poti inca resuscita

un spatiu pe care sa-l modelezi dupa chef
dupa cum iti inspira lumina unei zile asfintitul
sau soarele cum rasare din aceeasi parte mereu dar altfel
in fiecare loc in fiecare

2009-07-23T13:40:00.000-07:00

stau cu albul in fata ochilor in minte
cu moartea tisnind ca o piedica
cu cariile si moliile care incearca sa simta
daca dincolo de mine mai e vreo forma de viata

dorinta de ana blandiana

2009-07-17T01:40:00.000-07:00

Sa fie o dimineata copilaroasa si moale
Prin care, trecand, lumina sa scoata
Fosnet de frunza uscata;
Sa miroase-n odaie
A creioane ascutite prelung
Si-a hartie neinceputa;
Din ganduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-ma
Bucuroasa, buimaca,
Sa trag pe mine o haina,
Sa ies naucita in strada
Cu picioarele goale-n pantofi
Si sa intreb fericita:
Stiti cumva in ce an suntem?

2009-06-27T14:21:00.000-07:00

Ma numesc Eu. Am pe tot trupul infiltrate urme ale gindurilor, virite pe sub piele dospind a imbatrinire, emanind delimitari, incaierari ale incercanarilor mele (preexistente) cu cele care vor curge dintr-un viitor indepartat. Oarecum. Toti prietenii mei sunt frunze luate de vint, bune de pus pe rani. Asta-i un discurs despre a vedea cu un singur ochi, in timp ce celalat se inchide si se deschide fara comanda, nu? Asta am observat de cind ma chinui sa deslusesc.

Ma numesc Tu. Niciodata nu-mi gasesc linistea si ma apuca doruri de care as vrea sa nu amintim. Asta-i un discurs despre mersul pe rind al oilor la stina, nu?

Ma numesc Nu. Uneori tisnesc in mine ca intr-o ghena, cu capacul tras peste capacitatea de asumare a realului. statul pe loc e comfortabil, e odihnitor. Uneori as pasi mersuri intregi intr-un loc. Asta era un discurs despre innoptarea in mijlocul cimpului si a dormi iepureste, nu?

Ma numesc Da. firul meu epic a ajuns la saturatie. dar am in minte numai cercuri, numai figuri de papusi ce arboreaza zimbete, numai secvente cu oameni care merg, desi din spate li se vad picioarele roase pina la os

cealalta parte a unei fotografii

2009-06-23T03:48:00.001-07:00

Irian mesteca guma si se uita pe geam. Cumva geamul ia forma fetei lui, fata imbicsita de vreme, de betie, de nesomn, de tristete, de scirba fata de fetele celorlalti. isi rumega in soapta gindurile ascultind ceea ce vorbesc ceilalti anume pentru a-i cataloga exact a fi ceea ce numai altii pot fi, intrunind anume toate defectele care tocmai pe el il ocolesc sau imbraca o forma care poate fi accepta, explicata mai lesne decit s-ar intrevede la ceilalti. Exista un fel de eu si ceilalti, exista fictiunea care trebuie sa te desparta de altii. Sa imbraci forma fictiunii care ti se pare cit mai veridica pentru tine, sa nu intinzi mina, sa nu aduni copii nimanui de pe strada.

De la o vreme imi placea foarte mult Dali, devenise ca tot ce putea vreodata sa-mi placa cu adevarat o obsesie, vedeam tristete pina si in toate desfigurarile alea, numai tristetea m-ar putea obseda sub diverse aspecte. Si dali era genial, era cum nu mai era altul ca el. Si stateam linga irian si-i explicam ce vedeam eu cum chipul barbatului din tabloul asta e acoperit cu statui de femei si ca eu vad in el toate chipurile femeilor pe care le-a iubit, desi parca era una si aceeasi la nesfirsit. si cum iubirea tine cit tine iluzia si cum mai mereu dam o importanta foarte mare lucrurilor din jurul nostru ca sa nu ni se para ca traim nimicuri.

Ma plictiseam ca de obicei, sedeam si cumva mi se parea ca mi se zbate ceva sub timpla. De fapt, nu ma plictiseam, nu cred in plictis, ci in saturatie sau scirba. Nu ma plictiseam, fiindca nu aveam timp, nu mai am timp. Il intrebasem pe irian daca pot dormi cu capul pe el si mi-a zis simplu si sec ca da si ca-i pare rau ca nu-i pufos. Mi s-a parut oribil cuvintul pufos, dar am inchis ochii si parca aveam senzatia aia de moale, de plapind. Am ridicat rapid capul sa nu ma prinda somnul, mi-am pus gluga in cap si am privit intinsa pe iarba uscata toata noaptea apa cu dungi razlete luminoase de la felinarele de pe malul celalalt, in spate doi se certau din iubire, aveau discutia aceea tensionata care o fi de vina, de pe malul celalalt se auzea o muzica de petrecere si credeam ca sunt sute de persoane care topaie. Urma sa se lumineze, aveam sa merg acasa

fotografie cu colturi rupte

2009-06-21T14:23:00.001-07:00

De abia acu a devenit urit de abia acu am intrat in moarte latenta nesfidind providenta cu vreun gind sinucigas, nedorind inca ceea ce nu e pregatit pentru mine. irian sta chircit pe fotoliu si priveste intr-un punct fix, dar nu in modul ala obisnuit, caci parca sub privire i se zbate o traire si isi fixeaza intr-un punct toata fiinta ca sa expulzeze surplusul acela de gol, de simtire care lasa in urma nimic, care moare prin autocreare. irian sta chircit in fotoliul ala ca personajele din teatrul lui Visniec, copii cu capuri de oameni mari care-si pling scolareste de mila, care striga mama, care se tin de genunchii strinsi vrind sa le stoarca vlaga, se leagana cind in fata cind in spate, fiind parca atenti la fiece sunet care i-ar scoate din starea de dizgratie sufleteasca

si mi-am zis de atitea ori, irian, tipul ala care sta cocotat pe geam si stiu din auzite ca nu bea apa de la chiuveta si se lauda pe tren cu cite stie si cere sa fie apreciat, din voce se cunoaste, si noua tuturor ne este mila si-i spunem cit e de minunat, de fantastic. da, irian a plecat de acasa cind era mic, fiindca simtea ca pe sora lui mai mica o iubesc parintii mai mult: ce stupid! am bufnit in ris si l-am stropit cu apa pe care o aveam in gura s-o inghit. si eu as fi plecat, doar fiindca mama nu-mi raspundea la intrebari: ce stupid! fiindca voiai sa stii de ce e albul alb sau de ce taie morcovul ala portocaliu. vreau si eu o gura de apa si alerg afara, in urma mea inca e iarba, inca bate soarele a primavara

***

2009-06-21T02:29:00.000-07:00

e atit de tirziu si simt ca am mintea prinsa cu o gheara
mama mea e intinsa cu fata la perete
uneori mi se face atit de dor de ea incit ma uit in oglinda

eu nu stiu sa iubesc
pe mine mama nu m-a invatat sa iubesc
a uitat si mie imi era frica s-o intreb

eu nu stiu sa iubesc
si e deja dupa-amiaza
si nu mai am cu ce sa-mi sterg cercurile de sub ochi

inchipuite

2009-06-18T14:43:00.000-07:00

am sa trag carapacea peste mine
am sa inot mai bine data viitoare o sa port casca ochelari
si la suprafata prima data o sa scuip apa
si lor o sa le dau piine si sare
o sa ma feresc de somnul de prisos de buruienile
uscate plivite din gradinile fara porti fara vecini
din satele fara farmacii fara carute fara oameni
pregatiti de ingropaciune

o sa sap cu miinile astea doua in pamintul ud
pina o sa prind radacinile ierburilor ale copacilor
sa le smulg pina intreaga mea faptura se va face
radacina si va pluti la adapostul unui val
stirnit de un inotator mai iscusit

Nu mi-am ascutit doua creioane
scriu cu un virf mai lung
scriu proza scurta poezie nu-mi mai iese

bat mingea vecinului in strada sfidind trecatorii
proza scurta e greu de scris
uneori cred ca pierd vremea incercind
mi s-a terminat virful
mai aveam finalul
cum ca ai venit linga mine
si m-ai privit o vreme intrebator
cu mimica aia de om indragostit

doar mimica a ramas
asa cum dintr-o pasiune pentru dali
ramii cu incordarea

Cu ce urme de miini mi-am murdarit odaia
toti peretii-mi sunt plini de palme ramase pe zid

am mai citit o carte, am mai vazut un film
dar nu clipesc, nu clipesc cum s-ar opinti caii
inainte de mers

fotografie in care pari ca ti-ai fringe o mina fiindca ai zis aceleasi

2009-06-17T16:22:00.000-07:00

nu toate vitezele nu toate plecarile nu toate inchiderile de usi nu toate nu toate sfirsesc undeva

ciinele ala a latrat si a luat-o la fuga le clezio scria una din cartile lui
despre iubire cel mai probabil pentru care va lua nobelul
orwell scrie despre cei doi indragostiti singurii care au existat si nu vor mai exista vreodata
care nu s-ar fi tradat si tocmai de asta sunt fortati sa faca asta

si daca ar fi totul asa de simplu fumul ar parea ceata care impiedica
la ora 5 sa se ingine ziua cu noaptea sa-ti fie frica sa te dai jos din tren
pentru ca dincolo de peron te asteapta asteptarea care fierbe si da in clocot
bucati mari de bule umplute cu aer si iar innoptarea

decit toate autobuzele care trec pe linga tine si nu opresc
decit toate masinile care te ocolesc si vintul isi baga gheara in teasta ta
si-ti apasa inauntru iluzia ca daca s-ar opri n-ar mai exista

nu sunt decit aidoma lumii in care traiesc pentru ca ma consum in ea

singura arma eficienta se crede impotriva focului e apa

experiment

2009-06-10T14:37:00.000-07:00

Pe mara o inventasem asa, intr-o doara, cind stateam intinsa in pat si asteptam sa iasa acidul din apa minerala, sau cind stateam cinci minute cu geamul deschis sa intre repede o gura de aer rece si proaspat, sa-l inchid si sa ma trintesc in fuga sub patura, tremurind pina atipeam si tot asa o noapte intreaga.

Iohanan parea dintotdeauna. Sechestrat. Si furibund, tremurind din incheieturile pe care nu le desluseam niciodata. Acuma asta nu stiu daca e experiment, dar de vreo citeva luni n-am mai mincat si nu mai fac diferenta intre starea de rau sau de foame.

Si totusi mara aia, nu era vreun eu, vreun eu reusit in cel mai bun caz, care –si face unghiile si da atentie detaliilor cu adevarat importante, pentru ca o viata sociala sa porneasca cu cap, intii de la atitudinea pe care o ai fata de tine si pe care mai apoi o inspiri celorlalti. Pe mara o tineam intr-o cutie de carton, abia respira si stia toate injuraturile pe care eu nici macar nu le-as rosti. mara asta fugise de acasa, de la locul ei, nu-si tiriia picioarele sau nu tropaia, plus ca avea un jurnal secret, pe care il scria in minte ca sa fie sigura ca e ferit de ceilalti. se chinuia sa tina minte jurnalul asta rememorind in mod constatnt si absurd, intr-un soi de infinit acelasi trecut. habar n-avea sa faca diferenta intre trecut si prezent. Ne asemanam. O data stateam prostite amindoua in fata trecerii de pietoni si nu reuseam sa-i zic din ce parte vine zebra.

2009-06-04T14:34:00.000-07:00

ma aflu intr-o cafenea pariziana, ma agaseaza francezii astia cu limba lor, cu felul lor perfect de a-si pronunta r-ul, m-am plictisit sa ma intrebe de unde sunt si cum e bucurestiul fata de paris, ca sa scap de multe explicatii zic ca e aproape la fel si rid in sinea mea gindindu-ma la marea de diferente. daca n-ar exista o sena atit de perfecta in inima orasului, parisul insusi s-ar surpa de dorul ei.

hai sa vorbim despre yann tiersen sau despre metrou sau despre a te rataci. in paris nu ai cum sa te ratacesti, si doamne de cite ori am incercat, poate numai cu ochii inchisi. si in noaptea aceea inainte de plecare am intors privirea catre luminile care straluceau si stiam ca orasul asta e intetit cu straini si ca pentru mine miine toate minunile astea nu vor mai fi aici.

stii ca eu nu-s chiar atit de trista. uneori in gind izbucnesc in crize de veselie si mi se pare ca toate aratarile lumii sunt mingi pe care daca nu le dai cu piciorul ajung sa loveasca in tine ca intr-o poarta.

flash back

2009-06-03T16:12:00.000-07:00

o contrainspiratie
un manifest contra ratiunii pure
o idee
o camera cu igrasie
pervaz cu porumbei

voce inceata ca la radiourile date prea incet
o inlocuire la fel de usoara si egala cu nimicul
a supra-vietui printre cutii
umplute cu

cele trei vieti ale omului decazut in sine

2009-06-01T09:07:00.000-07:00

una de suprafata
una de compensare
probabil cea de-a treia a incetat
in timp ce se scriau acestea

colaci de salvare

2009-05-28T16:08:00.001-07:00

ma doare spatele de atita stat cocosat
pe linga pareri de rau
pe linga pereti cu iz de dospire
macaraua asta n-ar putea sa ne ridice pe toti
sa ne ia in brate cu minerele ei
si sa ne poarte fluturind cu noi
imi intind bratele sa ma prind inapoi
toti suspendatii in gol sunt ocoliti

si am ramas cu gindul in timp
ce beam din ceai ca iubirea
cind se imparte la doi o jumatate
ramine prinsa de cutit

2009-05-28T03:22:00.001-07:00

de parca port in minte saci de dormit
in care ei vin si se ghemuiesc
se incalzesc si adorm
si faptele lor somnoroase se prind scai
si eu zic ca somnul in doi e altfel

sub noi zace un morman de gunoi
care ne-ar inghiti daca n-am visa
cum se crapa de roua

2009-05-27T02:42:00.000-07:00

exista o scena in mijlocul careia sa plonjam
sa ne acoperim golatatea cu haine
tinind strins la gura microfoane
vorbind mult si tare asurzind
scaunele pline cu oameni adormiti
nemersi la culcare

e atit de deasa starea asta in care
crezi ca mergi pe sirma
si te tii de parapet de-o mina
circul e deschis pina tirziu in noapte
scena este urmatoarea
un el si-o ea care se duc treptat pe brate
apoi se lasa amindoi in jos
si se arunca separat in colturile intunecate

reflectorul imi lumineaza prost parul
daca ar bate mai spre stinga ar parea
mai inchis la culoare

2009-05-10T14:15:00.000-07:00

voi avea dezlegare sa mor atunci cind ciinii se vor infrupta din mine si nu le-as ajunge nici pe-o masea

2009-05-06T16:28:00.001-07:00

el e singur ca doua clopote care bat separat

2009-05-06T11:15:00.000-07:00

daca as avea un fluture cu roti l-as tine numai in palma
sa nu stie sa roada din asfintit sa nu creada ca fugind
poate reinventa libertatea

palma imi zvicneste des si dintr-odat
aproape colti ma prind de degete si-mi vine
sa scriu cum aripile care-mi filfiie in minte
sunt genunchii indoiti ai unui fluture amagit

animalele amiezii

2009-05-05T15:47:00.000-07:00

am adunat in mine toate animalele amiezii
le-am adapat la soare, la umbra, pe zi sau pe noapte
le-am orinduit felul in care sa stea de sase cind eu
sunt departe

toate animalele amiezii mele au croite capastre
pentru libertate ingaduita
si pripoane pentru asteptare
si cind ele pasc lasa in urma fire de iarba crescute strimb
lasa in urma ochiuri de pamint nefertil
urme de miini tinind strins flori

si le-as da drumul la toate dar atita pustiire
ar siroi in mine incit ropotul m-ar asurzi
si-as incepe sa strig animale duse la culcare

nimanui

2009-05-04T15:43:00.000-07:00

stau cu ochii inchisi strinsi cit pot eu de tare si cu miinile amindoua acoperindu-mi capul si iarasi ochii. as vrea sa ma sustrag total acestui procedeu, dar cu ce ramin neincordat si neintepenit in mine rid, as ride in hohote, dar trebuie sa ma prefac. m-am saturat sa dau vesnica explicatie ca in fata lucrurilor cu adevarat grave imi vine sa rid. o buna bucata din spate mi-e anesteziata si simt ca facind parte din mine, dar nicicum al meu, pentru ca lipsa durerii ma face sa cred ca nu-mi apartine. ca imi face o taietura si nu simt decit o caldura prelingindu-mi-se pe spate in dire dese, pe cai diferite. stau strinsa toata in mine, cu trupul incordat, cu ochii innodati aproape. si nu e prima oara, stau mult asa, uneori cind imi pun manusa trecutului rece si absenta ca s-o probez mi se face inima cit un purice si stau la pinda sa vad ce ma loveste de atunci, cum cad retrairile ca bolovanii si-mi surpa iesirea la liman. taietura din spate n-o simt, doctorul imi fredoneaza la ureche, imi vine sa-i zic sa taca imi ia suvoiul de ginduri si-l muta la faptul ca si mie imi place sa fredonez melodii, sau vocea dinauntru, ma uit in jur si cind nu-i nimeni ii dau voie sa iasa. am deschis ochii si vad priza ma buseste risul, conectare la realitate, ma ridic cumva si vad sub mine o balta de singe, n-am putut fi pacalita sa ma ridic cum trebuie si ma vad apoi toata plina de singe, mi se scurge de pe brate pe miini, dar eu urmaresc anume o dira care vine spre mine pe ceolofanul galben si e absorbita de pantaloni. ma sterg usor de parca n-as fi eu si orice sperietura ingheata in mine, e atita singuratate in fata durerii, incit string ochii pina mi se inrosesc si din ei curge apoi privirea apoasa ca o dira calduta pe culoarul de gheata al rostirii

jurnal pe care iti vine sa-l scrii dupa ce o citesti pe nora iuga si-ti dai seama ca nu te aude nimeni

2009-04-26T15:19:00.000-07:00

astazi am mai facut o criza. Stiam dintotdeauna ca traiesc din crize si manusile alea care se lasa peste mine, par sa ma sugrume, ma chircesc toata in mine si-mi zic „ si daca mor ce? ce? nu mi-e frica”. am mai avut o criza si nimeni nu banuieste si chiar daca ar banui ar zice ca vreau sa impresionez ca anume gindesc sau invoc starile astea ca sa par interesanta, sa le merit atentia. am dormit groaznic, findca am pus pe repeat ce muzica jalnica aveam si parca m-am zvircolit toata noaptea si parca scriam si na, era in acelasi timp sentimentul si gindul ala care ma tortura ca tot fraieru in ziua de azi scrie, nu-mi mai pot scoate din cap replica sau cuvintele astea.
copilul ala tigan conducea o caruta cu viteza si cind l-am zarit asa in pijamalele alea mari si afurisite de care nu ma descotorisisem desi era demult dupa amiaza am vrut sa-l strig sa ma ia si pe mine si as fi urcat cu pijamalele mele mari, oarecum roz, lalii cu tot felul de animale, de figuri pe ele, si m-as fi asezat cu o fata timpa de parca n-as fi eu, de parca nu din vointa mea as fi acolo, de parca fara luciditate nu s-ar putea trai si hodorogitul, zgiltiitul rotilor mi-ar plimba resemnarea de pe un colt al buzei pe celalalt. Apoi s-a rupt firul, m-am asezat in pat fiindu-mi absolut frica de ziua cind n-o sa mai am controlul.

fals tratat despre a fi in stare

2009-04-09T18:31:00.000-07:00

Parca limba pe care o vorbesti, in scris e de piatra, e piatra pura in care trebuie sa dai cu dalta, sa izbesti, sa te umpli de zgura si poate de sub toata negura sa iasa la iveala o forma. Mai presus de cuvint e expresia, expresia slefuita, prelucrata a limbii, sonoritate ampla, de un vag deschis interpretarilor. Sensurile misuna ca toate cariile ce scot farime la vedere. Cuvintul e infectia urinara a trairii, caci prin el se elimina scopul, tesatura de valoare si capacitatea de evaluare a ceea ce, firesc, e realitate filtrata de propria constiinta. Cuvintul e o invectiva la adresa simtirii, e un punct mort ce pretinde o (re) creeare, o ordonare a haosului mintal. Haos care la unii se poate manifesta sub forma de nimic, sub forma de imprumut sau forma acuta a negasirii de sens. Toata barbologia, tot fiorul lingvistic care umbla brambura prin constiinta incarcata serveste drept reper de cautare al unui remediu; remediu pentru conjunctivita ochiului interior, jalnic deschis cumva mai mult spre exterior. Acest amestec de termeni, ce ofera o potiune toxica, greu de inhalat, ascunde o particica din haul presupus ascuns. A trai haul ca pe o parte din tine, ca avind o camasa de forta pentru mina cu care scrii animalele intrate in abatoare.

partea obositoare a scurtcircuitului

2009-04-09T15:59:00.000-07:00

leaga-mi mintea de ceva fantastic
de partile in care tocmai e evidentiata trecerea unei probe dintr-un basm
de prima cifra doi fara plural
de insemnatatea pozitiva a tuturor zeitatilor
de calmul dupa o oboseala crunta
de planuri pentru o zi muta
de a te simti acasa chiar daca nu e casa

leaga-mi mintea de ferestrele deschise in vint
de frigul suportabil de mai
si covoarele neincarcate de praf
de mirosul de fata proaspat trezita
de tropaitul imaginar
de toate inceputurile abia incropirile nasterile
nedesfacerile

citat

2009-03-24T04:31:00.000-07:00

umil citat din vorbele mele de asta noapte: pentru unii a citi e imbogatire spirituala, pentru altii e doar imprumut

partea neagra a lucrurilor

2009-03-24T04:29:00.000-07:00

am observat deunazi ca incepe sa mi se carieze o masea

porcarie

2009-03-15T16:38:00.001-07:00

daca mi-as minca peretii prin care imi scurg existenta
m-as tiri pina la fotoliul in care am insiruita o schema
de salvare in caz de incendiu as incepe chiar de acolo
tinind intr-o mina o sticla mestecind aprig ca de guma
privind fix la televizor in timp ce buzele abia se misca
murdare de var de vaselina sa nu scirtiie nici un dinte
sa nu-mi ramina in gura nici un gust nici o farima

iesirea din matca

2009-03-08T14:47:00.000-07:00

Cum e sa vrei sa dormi si sa ai probleme cu somnul? Cum e sa stai ca mort cind esti indrumat la iesirea din tacerea care-ti sugruma fiinta, nu cu o perna, ci cu o flanela de lina dintr-aia roasa de molii, scurta la mineci de la o vreme? Cum e, pacatosule, sa fii asa cum iti esti? Sa te trezesti in fiecare dimineata cu fata asta, cu privirea asta cautind imprejurul, o grimasa care sa exprime risul? Cum e sa te vezi pe tine centrul propriul univers din care iesi numai sa te speli pe fata, fata asta care e a ta si totusi in afara, in interior iti porti chipul, cel mai original, expresie a intregului sistem de gindire? Mersul asta, pacatosule, usor leganat, studiat de cind ai dat cu nasul de privilegiul de a fi admirat o sa te bintuie ca pe o forma de ispravire a cuceririi in fapt a ochilor lumii. De cind merg leganat si ingin pe starada inchipuiri muzicale imi fac vint mai usor pe trotuare, imi fac loc in propriul sens, merg ca sa merg, stau ca sa zac ca un ciine plouat in ploaia vesnic uda a mirosului de cotidian.
In fiecare zi merg la cafenea si am inceput sa lucrez la primul meu roman Iesirea din matca, roman care, fireste, se scrie singur, se goneste singur pe hirtie. Si-mi iau de fiecare data limonada fara zahar, singura conditie proasta pe care mi-o pot cumpara, acrul de lamiie si care prin stirnirea unei suferinte fizice, citusi de minora, sa provoace in mine impulsuri ale dezvaluirii mizeriei din sine, din existenta. Sa aduc afectarea, obsesia trairii fara refugiu intr-un adapost deschis in prim plan. Imi fac vint printre ustensilele de supravietuit. Iesirea din matca e existenta la care nu am acces, e reversul a aceea ce nu sunt si nu-mi este permis si daca fara seninatate pot vietui, fara iesire din matca mi se pare imposibil. Iesirea din matca a lucrurilor e un altfel la care se aspira, e un nedat, nepus pe tava. Cind am simtit eu prima data iesirea din matca, adica dorinta, fiindca faptul in sine, concret nu s-a produs niciodata, traiesc fix ce-mi trebuie, nicidecum o depasire a liniei de trecere, nicidecum vreo dunga in plus sau in minus care sa ia din durerea taierii din carne vie. Deci cind s-a produs intrebati, din dragoste, fireste, ce om nenorocit nu sufera din dragoste, e neaparat ca sa treci mai departe sa suferi si din dragoste. Apoi i-am oferit un sens mai general, pina mi-a intepenit in venele strimte care se confunda intre ele, se suprapun ale gindurilor.
Iesirea din matca a devenit un scop insusi, pe vremea cind abia a aparut, abia infiltrindu-se parsiv, stirnindu-mi intreaga fiinta, provocind acel obisnuit conflict cu lumea, eram o naiva, credeam ca numai descoperind pe propria piele, nevoia acuta de iesire din matca, farmitind-o zilnic, rumegind-o in gind cu nesat o sa si apara, si, da, cind, in sfirsit, a aparut e ca un nefiresc.
In orice nebunie a cuiva, in orice masca pe care o poarta trebuie invocata copilaria, acest start alunecos care te azvirle in lume. Nu-mi inteleg deloc lipsa nevoii de oameni, atitia ani in care n-am stiut ca exista mai multi oameni pe lumea asta decit mama, tata, sora mea, niste rude si a oamenii care stau in casa alaturata si care vor sa ne faca rau. Atitea zile in care nu eram decit eu si bicicleta, atitea nopti in care nu eram decit eu, si pe atunci fiindca mai credeam in cer, nu eram decit eu si cerul.
Despre romanul care se scrie singur nu as avea atit de multe de spus cum am despre iesirea din matca, aceasta obsesie care m-a bintuit atitia ani ca sa nu ajung decit o persoana fara somn, necrutata de starea cea mai banala dintre toate de a ti se darima toate iesirile, de a ti se surpa toti peretii de care dealtminteri te mai sprijineai. Ultima data iesirea din matca s-a prezentat sub forma de naluca, ma asezasem pe o bordura, era a doua oara in viata mea cind faceam asta. Prima data s-a intimplat cind intr-o noapte tirziu ma intorceam dintr-un parc de copii in care m-am dat in leagan si niste tigani m-au batut, m-am asezat apoi pe bordura urlind in mine neputinta ca semnalul infernal de alarma al unui tren abia sosind in gara. Si stateam pe bordura aia, a doua oara zic si mi se parea ca va veni la mine si-mi va zice nu-i nevoie sa ajungi in starea asta, sa stai aici in mijlocul masinilor cumva, a trecatorilor. E nefiresc cum se scrie singur, asa cum totul vine de la sine dinainte propus, esti virit inauntru si amestecat cu restul, cu totul, cu trebuinta, cu obisnuinta. Nevoia de seninatate mi-a trecut demult, cind mi-am dat seama ca rar exista asa ceva, ca nu exista decit in puterea de autoconvingere a cuiva, in puterea de a-si concentra privirea cit mai putin asupra lumii, si cit mai mult in lumea din nevoia sa de lume.
Cind am parasit iesirea din matca? N-as putea spune precis, fiindca nu mai stiu daca nu cumva m-a parasit ea pe mine, caci o data produsa ea s-a autoeliminat si a dat nastere unei iesiri din matca dincolo de iesirea din matca propriu-zisa, aici n-am mai rezistat mi-am luat bagajele si m-am intors acolo de unde plecasem, caci nimic nu e mai confortabil decit un fel de a fi pe care deja l-ai depasit.

.

Fotografie in care rizi, ti se vad toti dintii, dar nu impresionezi pe nimeni (sau in care obiectivul zace pe un ciine mort)

2009-02-23T15:14:00.000-08:00

Mintea mea e alba ca o coala de hirtie si totusi e imbuibata cu mirosul rinced al locului in care sta, sa fie orasul asta de vina, oamenii, nemiscarea mea poate. Mirosul asta rinced imi cocleste fiinta, ca pentru o coala mucegaiul. De miine schimb raftul.
Refuzul meu duhneste a spirt, mereu il ung cu ceva dezinfectant, sa nu curga din el scapare.
Ieri pentru prima data am implinit 23 de ani. Si fuga mea cea mai mare e de mine insami, incit nici eu nu-mi mai sunt mie, imi sunt ceva fix fortat, ma car mai departe si gata.
Mintea mea e alba, e curatata pina la porii prin care rasufla greu imagini rasuflate, cuvinte rasuflate, trairi din ce in ce mai rasuflate.
Noi suntem prosti pe lumea asta, tocmai fiindca ne credem destepti, altfeli sau ca avem dreptate. Noi suntem orbi pe lumea asta, fiindca uneori credem ca le vedem pe toate si le intelegem. Noi suntem nu pe lumea asta. Sa ne taiem in toate sabiile propriei dreptati pina la moarte, Odioase hoituri frumos impachetate

linie dreapta

2009-02-12T15:27:00.001-08:00

linie dreapta
li ni e dreap ta
l i n i e d r e a p t a

cum e sa simti o linie dreapta scrutindu-te, rasuflindu-ti in spate aer rece, de abia mai poti sa o urmaresti cu coada ochiului, acu te-ai intoarce sa o prinzi acaparatoare, coplesitoare linie dreapta de a fi. traiesc o linie dreapta, inainte fortat, cu tot tacimul asternut in fata-mi, cu toate gindurile ordonate.
daca mergi noaptea pe lapusneanu printre anticariatele inchise, printre scindurile alea impinse cu greu si incuiate sa tina cartile inauntru, desi se vad prin sparturi, miroase a vechi, in tot aerul rece de semi-iarna, de semi-primavara care impinzeste atmosfera. si stai cu ochii inchisi, cu capul in sus, raspindind in toata puterea ta de miros aerul ala si o zbunghesti apoi la deal, pe copou, ajungi acasa si ramii intepenit pe pat, cu gindurile impietrind ca scoicile pe mal. ce linie dreapta am trasat si azi

2009-02-08T15:21:00.000-08:00

am facut un salt intre privire si scoarta de copac
miinile tale ca un arc
se lungesc deasupra privelistii cu un parc
sunt tot in franta, imi zic,
hai sa mergem, aici totul se inchide la opt
e ca o cusca, vreau inapoi

sunt tot, imi sunt tot
fara schimbare, fara drept de apel
mai trag pe mine o haina
imi mai cumpar un fagure
sa simt mierea iesind din culcus
ca din mine tacerea

2009-02-08T14:04:00.000-08:00

Ieşi din cort, prietene, să stăm faţă în faţă,
privindu-ne, să tăcem împreună, mereu întrebându-ne
în sine celălalt dacă e,
şi cum pe sine însuşi se simte.
(Enghidu, Dreptul la timp)

re

2009-01-31T16:52:00.000-08:00

omuletul lui Dumnezeu, ti-a venit si tie rindul, ia-ti un bilet daca se poate in primele rinduri si sezi cuminte si te uita. o sa-ti fii spectator citva timp, pina te inveti si tu cum stau lucrurile, de unde sa le apuci, cum sa le pui capat. apoi iti iei patura si te duci supus spre cusca, stai o vreme, meditezi, ti se va parea ca suferi, ca suferi ca nu erai chiar tu acolo pe ecran, ca nu aruncau chiar in tine cu pietre, macar traiai ceva, umilinta, delasare, aminare. cind te plictisesti, sa-mi zici, vin eu cu mina mea si derulez, nu-i nevoie sa stai intepenit pe scaunul asta. te rog, nu ramine uimit de ce ti se va intimpla. toti trec prin asta, o sa ai un soc absolut cind o sa realizezi ca nu esti decit un cadavru raspindit in toate celelalte cadavre, ca toti mincam, ca toti bem, dar sa vezi o foarte singura viata derulata la nesfirsit, te rog, trage-ti rasuflarea, n-o sa innebunesti, nici ei n-au innebunit si uita-te cit de multi sunt. daca vrei un pic de apa, dar stai si indura acum cit numai privesti, intareste-ti privirea, de aici porneste totul. vederea, asta ii deosebeste pe toti felul in care vad si atit, in rest e la fel. vezi ca ti-am pus pe scaunul de linga tine o prajitura, infulec-o repede si pleaca, eu o sa mai pun filmul asta de citeva ori pina ramin fara banda

jurnal

2009-01-29T14:32:00.000-08:00

scriu prost, scriu mizerabil. ma chinui sa prind sensul poeziilor stanesciene, sa le iau scolareste la rost: aici, ce-ai vrut, ma, sa zici? si cind gata sa prind nuanta, simtirea, deslusirea imi fuge cuvintul printre degete. a citi stanescu e egal cu a fi deprimat, a nu-ti gasi rostul. mi se pare ca e exact genul de poet pentru care ori nu dezvolti nici un interes, ori faci o obsesie, un suflu comun al trairii in sfera abstractului. as vrea sa-l urasc, sa nu-l fi descoperit niciodata, dar, din pacate, nu ma vad ajunsa aici fara sa-i fi citit poemele, asa cum sunt ele, toate.

scurta cuvintare despre cum sa faci ce te taie capu

2009-01-22T14:26:00.000-08:00

Vine un copil, face o reverentă
si moare.
Vin doi copii, fac o reverentă
si mor.
Vin trei copii, fac o reverentă
si mor.
Vin patru copii, fac o reverentă
Vin cinci copii,
fac o reverentă.
sase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea, vine o liră
(Menuet, Măretia frigului)

coborind in vaga imaginatie: lucrurile nu au sfirsit, nu-si intrerup potenta, nu se autodesira. mergind cu crunta imaginatie la umar crezi ca intr-adevar exista un impuls care degaja toate apele care navalesc in perspectiva. imaginatie pusa pe repeat, denaturare a tuturor adevarurilor, masca a tuturor scaparilor. imaginatia mea imi dicteaza un concurs de uscare a matasii de porumb...

2009-01-15T09:15:00.000-08:00

Cind habar nu mai ai la ce sa te astepti

poate doar mi-a murit de tot ambitia, poate cercul asta in jurul caruia ma invirt, în jurul caruia mi se opreste citeodata suflarea pina la ceata, in care amortesc si pic si cite putin imi zic: sunt atit de intepenita, mi s-au blocat toate caile de comuniune cu lumea, de comunicare, poate cercul asta e de vina mereu acelasi, mereu rotund si nu conteaza cita cafea bei pina la capat tot obosesti, tot iti mor puterile. Ca sa traiesti ai nevoie de inspiratie, ceva sa-ti inspire altceva sau care sa te inspire. În ultimele zile m-au mai inspirat ciorile care se avintau dind rapid din aripi, din negrul aripilor spre bucatile de piine pe care le aruncam pe geam, apoi ziceam ca s-au tot inmultit nu le mai dau de mincare, m-a inspirat frica de a lasa totul pe ultimul moment, si-apoi n-a fost decit sa ma tirii dintr-o zi intr-alta si ce e mai rau e atunci cind nici nu-ti mai dai seama de tine, te invirti in cerc, crezi ca esti un pion important al vietii tale, crezi ca daca n-ai vedea tu soarele, el nici n-ar exista, ca atunci cind nu te trezesti dimineata, ci pe la prinz ti se pare ca nici n-a fost dimineata in ziua aceea, fiindca tu n-ai participat la aparitia ei. Mai sunt exact 53 de minute pina cind va trebui sa ma ridic de aici si sa ma duc in alta parte unde sper sa resimt trairea ca pe ceva bun, frumos, care merita, dar nu e decit aminare. In ce-ti gasesti compensarea intr-un pachet de tigari pe zi, in a mai bea niste vin fiert, in a privi in gol, timp in care iti imaginezi sau te imaginezi tocmai altfel. Si am atita timp sa ma gindesc la mine de cind sunt in vagonul asta de tren, ma imaginez intr-o camera plina cu soareci, ei dorm, iar eu incep sa rod din mine ca din piatra.

nesomn

2008-11-24T17:21:00.001-08:00

eu sunt un soarece
sunt ultimul soarece neprins
sunt ultima lui dira pe pamint
pe tot ce pot rontai ca sa nu adorm
sa nu inchid ochii
sa cred ca uit
sa nu fie nevoie
s-o iau mereu de la capat
mereu sa cred ca vad dar
sunt acealeasi
vreau sa rontai din realitate
pina la tine
pina la lumina becului tau
pe care merg insectele
ferindu-se de somn

help myself

2008-11-24T17:09:00.000-08:00

ce faci
eu scriu
aseara cind trebuia sa fiu beata
dar nu eram (e un blestem si asta)
mi-am dat seama ca de doua saptamini
beau in continuu in fiecare seara
si mi-e scirba si ma urasc
ca ma apuca
ca ma apuca sa-ti las mesajele astea
la care nu raspunzi
si incepe sa sfarime din mine inchipuirea
bucati mari de aiureli amagitoare

ce faci
eu stau in pat si clipesc
clipesc in timp ce framint in minte cuvinte
aseara am zis ca e ultima data cind
mai beau atita
m-am saturat sa mi se tot zica ce fel de fata esti tu
sa bei sa bei vodca
ce-s cu tenesii astia la tine
dar viata mea e aproape perfecta
e aproape
si tu nu o vezi
nu o crezi
ca se scurge pe linga tine
tu ai alte visuri lumea mea
e ca un gard viu pentru copiii
care salta de bucurie
cind se prind unii pe altii
si n-au nevoie de betie
sa simta cum gindurile
le intra in putrefactie
sa creada ca traiesc din crize
ca nu-s decit crize si
pauze in care imi ung o felie de piine cu ceva
zic ca o sa mi se para normal totul
ca o sa se afunde tot mai putin in mine
partea ascutita-a necredintei

fotografie cu mine

2008-11-17T06:52:00.001-08:00

am o pozitie preferata in care imi asez pixul
inainte de a scrie ceva, de parca as medita mult
in realitate, fac totul la primul impuls

am o pozitie preferata cind pozez
imi asez miinile sub barbie si zimbesc
de fapt, zimbetul e nefiresc si adesea
ma prostesc ca sa dea bine imaginea mea
pe bucata de hirtie

am o pozitie preferata cind ma asez
stau numai pe jumatate de scaun
oamenii cred ca am ceva cu ei
si ma feresc

am ceva in mine de care nu vreau sa vorbesc
mi-e sila si scirba si daca as fi in afara mea
as pocni pina la singe oasele albe

postare noua

2008-11-15T16:31:00.000-08:00

Stiti ca si eu am fugit intr-o zi, am fugit pina in franta, imi ziceam acolo te poti ascunde, acolo poti patrunde pina dincolo de lume, ca daca te golesti de ea iti ramii tu si te absoarbe lumina interioara, iti gasesti dumnezeul si gata. m-am intors asa, cred ca innebunisem, stiu ca e usor sa vorbesti de nebunie daca nu suferi realmente de asta, dar eu innebunisem de ceva, cred ca de frig. In ziua in care ma hotarisem sa plec, de fapt in noaptea aia mi-a fost cald, m-am cuibarit in pat si mi-am zis: iata caldura intoarcerii acasa, a iluziilor ca acolo te asteapta cineva, poate in gara, macar de impresie. Si nu m-a asteptat nimeni. Mi-am zis ce-ti pasa, esti in tara ta, da-i incolo, nu te-ai intors pentru ei, ci pentru linistea ta (uite asa se naste egoismul din reprimari de felul asta, din durerea de a crede in altii, fiindca nu-s decit alte goluri ce asteapta la rindul lor sa fie umplute).
Aveam o bucata de piine in buzunar cred ca un ciine a venit si mi-a luat-o cu japca, am ramas fara ea, as plinge, da pling de copil, maica mea ma ducea pe la doctori sa intrebe, sa se jeluiasca ca are un copil, pe care nu stie sa-l creasca, de fapt, si plinge toata ziua: nu-i mai dati ceapa, favorizeaza lacrima, ceai de tei cu infuzie de coada soricelului imbunatatita cu galbenele uscate culese pe soare sa-i faceti, inceteaza imediat sa mai simta ceva. Ciinele a plecat, avea coada taiata, restul o tinea jigarita intr-o parte. probabil cind era mic, ca sa fie rau si rau nu era si a fost alungat. Probabil asta ii era povara, trebuia sa fie cumva si n-a fost, nu era in singele rasei sale, rolul nu i se potrivea si s-a ales cu umbletul gol pe strazi degradate. I-am zis sa nu moara in preajma mea ca n-am chef diseara cind ma intorc acasa sa ma apuc sa scriu despre asta. Am o pneumonie de tratat, drace, nimeni nu ma viziteaza, camera e goala, am o gramada de cani pe masa. El imi zicea cum a dormit vreo doua saptamini in gara, eu beam ceai si priveam aiurea, apoi s-a intilnit cu un medic veterinar l-a intrebat de ce nu se barbiereste, nu e frumos ca un tinar ca el sa umble asa. Acolo la tine la hotel nu poti? Nu prea. De ce? Stau in gara...medicul s-a uitat uimit, si l-a trimis intr-un camping cu cortul de plaja a lui feciora-su, batea vintul, ploua si a dormit alte doua saptamini sprijinit de peretii toaletei. Toaleta, singura incapere care nu zbura. M-am ridicat de pe scaun, imi simteam trupul greu, ceva imi spala raul, al lui era mai mare, si nici nu suferea cind povestea. poate m-ar fi luat de mina, dar eu stateam ferita de imprejurarea asta ca si cum cuburi de gheata nu se topeau nicicind in mine, ci doar se conservau, unul in altul, unul din raceala altuia. Apoi a mai dormit vreo sase luni pe scaune, in sala de asteptare a cabinetului. Dupa ce pleca pe la ora zece femeia care se ocupa cu curatenia, intra cu o dublura facuta de medic si-si aranja patul, visarea, nu era prea moale, dar pe cine mai interesa. A trai intr-o lume pe care n-o intereseaza soarta ta, in care nu conteaza a fi viu sau nu, a fi asa sau altcumva, asta-i jocul. Poate mai vrei sa cersesti cite ceva, mingiiere, sa impresionezi, sa simti dor si sa ai linga tine oamenii pe care constinta ta i-a simtit ca pe un culcus de paie pentru a-si adormi apasarea.
Oamenii sunt bucati de piine, feliate sau nu, pe care le maninci la o masa sau maninci din ele si nu te mai saturi, cam asa. Pentru flaminzire sufleteasca ori ba.

aiureli inainte de culcare

2008-11-14T14:47:00.000-08:00

voiam sa ies de pe blog si sus era scris deconectati-va, da, vreau sa ma deconectez, vreau o viata normala cit de cit, macar in punctele esentiale, macar cit sa ma pacaleasca ca asa tre sa fie, ca asa arata vietile normale, in general. sau poate eu nu-s normala, adicatelea altcineva in locul meu ar fi fost fericit, ar fi zis ca l-a prins pe Dumnezeu de picioare si se da huta de ici colea. in fine, o sa trec printr-o perioada de citiva ani, astea-s etape (toti trecem mai mult sau mai putin prin asa ceva, aceeasi mult graita vorba), in care o sa mai confund lucrurile, in care o sa-mi strig ca-mi permit, o sa mi se para ca inca nu-s doar rotita aia cu care circuitul aluneca spre sfirsit. o sa mai fie valabil planul - pina la unu dormim, apoi ne trezim sa mergem in taverna sa bem ceva, sa vorbim (ultima data despre franta si america), sa aud glume de genul cine trage de mine sa ma scol, si discutia interminabila pina la fata locului, or fi sau nu locuri inauntru, ca la usa e frig, nu se ramine. ideea e ca la anu, o sa inchid ochii, o sa ma adincesc in mine si-o sa-mi inchipui toate astea. asa cum acum privesc minute in sir vechea noastra usa de camin si nu mai iese nimeni cunoscut de dupa ea. parca s-a uscat ceva si da, la dracu, pentru ce sa suferi dupa lucrurile moarte de mult, numai in inchipuire daca poti mergi pe o ata crezi ca e ditamai podetul si ca te mai asteapta in caz de cadere dedesubt si o saltea.

fiindca...

2008-11-13T16:26:00.001-08:00

fiindca am o tuse care nu ma mai lasa
fiindca ma scol noaptea din somn din cauza ei (ii scol si pe altii, bag seama)
fiindca m-am saturat
sa mi se para ca-i cunosc pe toti astia pe care ii citesc
ca poeziile astea zic totul despre ei
ca sunt tot ce scriu, ca investesc acolo iubire si, da, cita iubire poti citi printre degete, printre cuvinte (dincolo e alb, albul n-ar zice prea multe, gol), printre fierastraie cu care iti tai portia, printre gratiile cu care te invelesti noaptea si-ti tine de frig
fiindca te trezesti si caldura diminetii iti tine de frig, roua de ploaie, bolovanii de stinci, iluziile de concluzii, mersul de drum
fiindca dormeam si m-am dat repede jos din pat sa scriu rahatul asta
care sa-mi tina de marele bine, ludmila scrie, vrea sa intre in proiectul ala cultural
vrea sa citeasca ce mijgileam si i-am zis de intimitatea cu textul
fiindca acum dupa citeva rinduri sunt goala, fara expresie si fara puterea de a lasa pe nimeni sa se apropie de zadarnicia mea
ludmila nu intelege, crede in prietenie si eu cred, desi neincrederea imi circula prin vene
e pompata pina dincolo de inima aeriana a lucrurilor-desene

normal

2008-11-13T02:14:00.000-08:00

ca sunt zile in care n-ai vrea sa mai auzi de nimeni, sa stai toata ziua cu plapuma in cap, sa nu-ti patrunda in ochii lumina ca si cum ti-ar roade orbita, sa nu auzi pe nimeni, sa nu mai auzi discutiile alea goale de umplut vremea. sa nu-ti mai treaca prin cap alte amagiri pentru ziua de miine, sa nu-ti mai treaca prin gind cum si cit vei sta total cazut in apatie in scaunul acela dintr-un bar. toate astea se mai intimpla citeodata. altora li se intimpla atit de des, incit devine starea normala din care nu mai pot iesi.
toti ne cautam normalul si cind il gasim nu stim cum sa iesim din el

fotografie de unul singur (amintire din franta II)

2008-10-26T02:30:00.000-07:00

nu pentru ca as vrea sa ma intristez neaparat, nu pentru ca as vrea sa fii aici, ci, pur si simplu, n-am ce face. mi-as croi drum prin aerul care-mi sta in cale cu tacerea incheiata pina la git, cu rasuflarea taiata putin mai mult, asteptind, cu miinile in buzunar si ghemuindu-ma gindului care-mi tine cel mai cald

fotografie fara aparat performant (amintire din franta)

2008-10-26T02:23:00.000-07:00

acum cind vrei chiar poti sa mergi pe picioarele tale abia mototolite de carnea stravezie, acum cind vrei poti sa te lasi pe spate si sa ai o viziune de centru, acum cind te scoli dimineata poti sa ginguresti citeva versuri, sa cobori in graba scarile si sa ajungi la gardul ros de ciini, pentru ca lor mereu li se pare ca ar sta cineva ascuns in forma aia de gard si le-ar da de mincare

2008-10-19T14:38:00.000-07:00

azi m-am intilnit cu di si n-a fost decit trist. am vazut-o in fata magazinului asteptindu-ma, era cu spatele si mi-am zis te duci blind, o pupi pe obraji cu dor, fiindca ti-a fost dor de ea si vorbiti, inca de cind plecasem de acasa, inca de cind ma vazusem aici si stiam ca o sa ma intilnesc cu ea ii vorbisem in gind. si n-am putut, m-am napustit in fuga in bratele ei si am strins-o tare. iar ea nu m-a intrebat decit: de ce nu vrei sa ramii in buc? am vazut niste posturi de....
aveam in fata mincare de la mc, eram la o masa linga geam. eu aveam privelistea in strada, iar ea inauntru, ma gindeam ca iar incep sa am privirea pierduta, luminile straluceau, incercam sa ne aducem aminte la ce camera statuseram 89, sau parca era ceva cu 8 sigur, intr-un final ne-am amintit era 82.
in ziua aia statusem vreo citeva ore asteptind-o pe rox in herastrau, o doamna de la intrare care vindea caciuli de lina impletite de ea mi-a vorbit despre efectul binefacator al linii, nu faci sinuzita, despre reumatism, despre nepoti, am primit sa privesc o fotografie cu familia, doamna avea un costum care nu-i mai vine acum, pe ea purta doua pulovere de lina unul din america si unul am uitat. scuze ca n-are alte poze. castanele sunt foarte bune impotriva moliilor, mai bune decit levantica, sprayurile si altele. am primit si un mar. am fost sfatuita sa nu ma apuc de fumat. ea vorbea, eu o auzeam, dar n-o urmaream, imi aminteam de toate datile pe rind cind mi se tot faceau confidente din astea. daca intrebam pe cineva cum ajung in gorjului, puteam sa fiu sigura ca voi afla povestea trista a unui omulet venit in capitala. eram in tren si femeia din fata mea mi-a zis ca sotul ei e macanicul trenului cu care mergem, apoi am aflat pe rind povestea ei, a fiicei ei, despre avort, despre banii pe care ii da tatal fiicei cind opreste in gara din vaslui, fumeaza si cheltuie multi bani, sa nu va apucati, domnisoara. si cite n-or mai fi. sa vorbesti cu strainii ca si cum ai vorbi cu tine insuti, ei nu te cunosc, n-ai sa-i mai vezi, n-au de ce sa te judece, sa-ti fie frica. apar si dispar, iar tu iti mai eliberezi mintea de ginduri. am plecat inspre lac, voiam sa ma dau cu barca, imi place apa e linistitoare. dar am tot continuat sa merg.mai tirziu am primit un suc de la un tip care era balerin la opereta, a vorbit despre greutatea balerinelor, unele din ele care sunt slabe sunt mai grele decit cele mai putin slabe si cum isi lasa toata greutataea pe umerii partenerilor, fara sa stie deloc sa-si sprijine greutatea proprie, pt ca se poate daca vrei.
in ziua asta am mers numai fara bilet, mi-am zis ce-mi mai place sa fac chestii din astea, mici lucruri rele pe care sa mi le pot permite.
di mi-a zis ca-s mai deschisa, eu priveam luminile de la masini si taceam, voiam sa-i zic ceva frumos si nu aveam decit tacerea, apoi ii povesteau cite ceva poate ca sa umplu si eu cu cuvinte in jur. privelistea, sena, negrul acela care a zis ca merge cu mine, isi lasa cutia pe care o zornaia cu marunti si vine, eu rideam si-i faceam semn cu mina. si am primit un turn eiffel de la un om, venise sa-mi vorbeasca despre rezistenta metalului, voia doar sa-mi zica ceva, ca atunci cind vorbesti cu cineva numai ca sa-i iei mintea de la ale sale, sa se gindeasca la altceva.
si mai am vise, cum ma vad eu bine. nimic de atunci nu se va mai repeta si tot trece. and i`m trying to stay strong numai

2008-10-08T02:49:00.000-07:00

de cind am venit de acolo, pasarea zace pe umarul meu, coboara doar cind ii este sete pt ca de mincare imi ciuguleste urechea stinga pina la singe, apoi i se face scirba
de cind am venit de acolo, nu mai am mama si spatiul e abrupt, traiesc intr-un circuit rupt, uite aici am innadit mai bine, folosesc sfora rezistenta si nodurile de la capete nu le poti desface decit daca folosesti ceva ascutit, ceva care sa taie fara mila
de cind am venit de acolo, am inceput sa desenez, am facut norii, asa cu margini usor buclate, aliniati deasupra, apoi soarele sprijinit de unul dintre ei, cu raze, cu linii.
cind am venit de acolo am facut focul sa-mi incalzesc miinile, picioarele, dar le-am aburit doar. si, uite, cite naluci umbla in padurea asta cu miinile si picioarele mele, cu zgomotul urechilor mele
cind am venit de acolo, prima data am cazut intr-un sant, da, era un sant dragut cu margini nu prea aspre, nu avea crescute radacini inauntru si nu curgea apa miloasa din el, era bine, puteai locui, eu am stat vreo doua zile in el, pina mi s-a facut lehamite sa stau descoperita, voiam ceva cu acoperis, cu ferestre. ca toate santurile alea cu ferestre in care locuisem si pe care le transformasem in mine din care ieseam dimineata in cautare de bine.
cind am venit de acolo era intuneric, crapam de frica, de vise urite, si aburul, da, aburul miinilor mele era de fapt plasa, era plasa
de cind am venit vreau sa ma intorc, vreau sa vad cum e tesuta plasa, cum trebuie tinut acul si cine incepe primul

frig

2008-10-01T14:29:00.001-07:00

m-as culca, dar mor de frig. desi mi-am jurat ca n-o sa scriu nimic despre mine (am facut o eroare totusi pe la inceput) pe aici, fiindca toata lumea doarme sau isi vede de propria viata, eu am ramas si n-am cui sa ma pling si zic pe un ton resemnat, ca exista doua tipuri de frig, masurat si constat pe propria piele. si anume ce e asta, dom`le, sa stai cu doua pilote pe tine, imbracat cu polarul (soiul ala de imbracaminte care cica tine cald, mie chiar imi tinea pe afara noaptea la munte sau la mare) plus multe alte chestii pe dedesubt si sa crapi de frig si, mai grav, sa nu fie iarna si sa iti poti numara peretii care te inconjoara. asta-i bataie de joc biologica. poate ma plingeam ca nu mai simt nimic si uite cum se napustira asupra mea aceste nesfirsite frisoane ca sa ma multumeasca si sa-mi rasplateasca nerabdarea.

aiurea

2008-09-26T13:39:00.000-07:00

mereu imi zic: ce usor e sa fii de partea cealalta, ca o linie trasata usor cu creta pe coridor de copii multi scapati la joaca sau ca o linie pe care o treci cu degetul pe nisipul usturator. e asa de usor ca uneori nici n-ai timp sa tinjesti, poate doar sa-ti treaca prin gind. de cite ori n-am fost de partea cealalta si am vrut inapoi. mi-am spus: e clar nu era pentru mine, de asta nici n-am putut sa am de la inceput. e asa de usor de fii de partea cealalta ca si cum cineva n-ar trebui decit sa-ti dea voie, sa deschida usor portita si sa te mine parinteste spre a avea. si apoi realizezi ca nu e mare lucru si incepi sa dai sfaturi celor din jur, sa le expui cum ti s-a ingaduit tie sa faci asta, dar iti asumi totul.
am luat trenul spre paris si nu stiam unde merg, nu conta ce a fost inainte sau ce va fi dupa, acolo in compartimentul ala eram singura si am simtit ca innebunesc de frica, poate asa frica mi-a mai fost la bac cind mi-am dat seama ca m-am dus fara sa invat nimic, doar rasfoind atunci inainte sau cu prea multe luni inainte ca sa mai tin minte. si am ajuns in paris si nu e nimic, da e un turn eiffel inalt pe care n-as urca singura niciodata, fiindca mi se pare trist sa n-ai cui sa-i zici uite cit e de fain, asa singura mie nu mi-ar trece prin minte decit ca daca te arunci de aici sigur mori. si e cam degeaba totul, unora li se da degeaba, ca o irosire de forte, ca pentru satisfacerea unui moft ca sa ce? ca sa nu-i mai auzi cum te siciie cu ragamintile si ca sa li se demonstreze ca nu sunt facuti pentru asta. si e asa de usor sa nu fie asa, e asa usor sa-ti uiti toata gindurile apasindu-ti zilnic teasta, e asa usor sa uiti, sa se rezolve totul cumva, sa dispara ca o ceata. dar nu mai ramine decit acea lunga asteptare, uneori o denumim, ii creeam o forma in gind sau asteptam, pur si simplu, altceva sau totul.
eu o sa ma bag in pat cuminte si o sa ma amagesc cu gindul ca miine, nu stiu, ca miine...o sa treaca repede ca un scirtiit de masina.

2008-09-24T02:27:00.000-07:00

de fiecare data cind mina ti se agata de zidul impaienjenit de scrisuri indescifrabile de copii plecati de mult la joaca, simti asa o fierbinteala, un clocot de speranta, poate de data asta te va tine, te va lua sigur in brate si te va purta pina la usa. cind iti simti mineca bluzei cum se lasa, cum se descheia haina prea mult purtata, poate somnul asta iti va face bine, poate va zacea aici linga tine, ascutind creioane si dind de mincare la canarul care e pe moarte. cind abia deschizi ochii il vezi lustruind geamul de sub care iese mototol un soare mic, cu piedica trasa. gata sa-ti tisnesca in brate, sa te apuce de obraji si sa te ia afara cu parul ravasit, sa-ti umple spatiile largi dintre ginduri.
uneori e altfel, doar ii auzi respiratia

nu mai stiu

2008-09-09T14:09:00.000-07:00

Aveai o camasa lunga pina in pamint si surideai de fiecare data cind o purtai. Puteai sa mergi pe valuri cu ea, sa nu te clatini la hopuri, nici sa plingi nu puteai. Era un fel de alb inchis, in degradare.
Pentru un fel de tu, pentru un fel de eu, un amestec de fum, o furtuna gonita de sus, dintre clipele alea care se tin mortis sa ne curga pe obraji, eu am pastrat un pumn de miezuri de timpi inca nebatuti sub calciie de soldatii veniti sa ne impuste. Sa ne impuste intr-un fel al lor, cu ochii inchisi, cu degetele incordate pe tragaci, cu rasuflarea taiata la intervale scurte din azi. Eu intr-o parte de zid, tu crezind ca esti tu, cum ti-ai fost mereu, eu crezind ca asta nu e moarte, e risipire de pasi pe covorul imbibat cu tot soiul de mersuri de raci.

doar

2008-09-02T01:44:00.001-07:00

aveam totdeauna ginduri puse deoparte, ginduri zamislite de mintea pe care am subjugat-o inchipuirii, ginduri pastrate pentru cele mai adinci trairi. am intins mereu mina ciuruita de viespi ale necredintei, alba, neinceputa de nici o alta mina. am cautat in zadar cenusa, durerea clipei de a ramine intr-un continuu crescind, pasul intors din drum catre necuvint…

***

2008-08-22T03:48:00.000-07:00

Dragul meu prieten nevazut, care-mi stai prin preajma cazut la pamint cu miinile si picioarele mai lungi in realitate decit in gind. Care nu ma slabesti din priviri, care imi tai de fiecare data de ziua ta cea mai mare bucata de tort de ciocolata, de asta imi place mie cel mai mult, ala cu frisca e gretos nu poti minca mai mult de o felie.
Dragul meu prieten, cazut la pamint intre tine si mine, intre copaci si fosile de frunze, cu gindurile atirnindu-ti ca firele electrice gata sa scurtcircuiteze pe cei care iti intind miinile. Pe a mea las-o, sunt asa de mult ca tine ca-mi vine sa-ti pling de mila ca si cum mi-as plinge mie. Nu, nu-i nevoie sa ma imbunezi cu nimic, o sa-ti stau alaturi, o sa te invat sa mergi pe bicicleta aia veche din garaj sau magazie, o sa-ti pansez ranile de la cazaturi. Cind o sa ramii singur o sa aducem impreuna vreascuri in casa si-o sa aprindem focul sau toata incaperea ca sa ne hlizim de fapta noastra.
Hai sa ne dam jos de pe acoperis, simt cum se incalzeste de la foc. Hai sa fugim, poate sa vedem un meci de fotbal, sa urlam cu toti oamenii aia, sa ne descarcam tipetele acolo in multime, fara sa ne observe nimeni. Sa alergam cit ne tin picioarele, sa dormim in trenuri, in vagoane in care oamenii isi povestesc vietile, sa dormim in timp ce ei isi poarta discutiile dintr-o gara intr-alta, fara opriri, doar coboriri.
Dragul meu prieten, sa nu fii trist daca te-oi iubi mai putin, o sa vina si ziua aceea, sa nu-ti fie dor de mine, caci eu nu merit decit scintei.
Dragul meu prieten, ascunde-ti buzele de tacerea lumii, i-ati miinile de pe fata de fiecare data cind esti jos. Lasa-ti ochii sa vada macar atunci cind te crezi mort.

2008-08-19T04:17:00.000-07:00

Simt o nevoie abjecta de uitare de sine, de dizolvare prin scris. Ca pe o molima sufleteasca a carui singur antidot e scrisul din ce in ce mai mult si spre mai bine; ca o intrepatrundere intre planul mintii si cel al realitatii; ca o micsorare a tragismului dat de real prin cuvint, prin forta sa expresiva; ca o diminuare pina la zero a eului in detrimentul fiintarii de alte posibilitati existentiale.
Si parca nu exista cale de mijloc, ori te dedai cu totul ori deloc. La urma simt o dezicere de tot ce e creatie proprie, o anulare in constiinta a zamislirilor asternute pe hirtie, o rupere brutala din mine, o moarte a trairii prin rostire.

***

2008-08-19T04:00:00.000-07:00

"Va veni o vreme in care ma voi gindi
unde eram eu cind scriam aceste rinduri,
din care parte batea vintul si soarele
si cum imi tineam in scaunul acela electric
miinile si picioarele."
(Ileana Malancioiu)

Emil imi citeste din poeziile lui despre tata, am un zimbet incremenit pe chip, il ascult si cit mi-as fi dorit sa fi fost si eu capabila sa fi scris asa.
Ma ridic si-i zic ca se cearta lumea afara, sa iesim sa-i impacam. El se intoarce, se uita indelung, parca ascultind si ma asigura ca nu se aude nimic. "Cum nu auzi impuscaturile si toata zarva? Vin spre noi.", ii zic. Se ridica, ma ia in brate, apoi se aseaza si-mi reciteste in continuare din poeziile lui, are intonatia necesara, il privesc speriata. "Afara oamenii astia se omoara, iar tu stai sa-mi citesti povestile alea. M-ai imbolnavit cu scrierile tale otravite de povara pe care nu esti in stare s-o duci." Isi intinde mina ca o spada spre perdea, o da la o parte, se uita pe geam si tace de parca linistea de afara l-ar ingheta. Vine la mine, ma apuca de miini, imi pune o perna sub cap, imi saruta pleoapele reci si cinta ceva de leagan pentru copilul din mine ce nu vrea sa adoarma.

***

2008-08-19T03:54:00.000-07:00

aveam o papusa cu parul vilvoi. cel mai adesea i-l prindeam in coada si dispaream cu ea dupa casa unde ma jucam o gramada, pina aparea mama cu batul sa ma bata, fiindca iar mai trecuse o zi fara sa fac treaba, zicea. "dar cu papusa asta cine sa se joace daca eu nu pot? nu vezi ce amarita e cind sta cite o zi degeaba? se prafuieste si ajunge fara vlaga. dar zile in care sa nu simt nimic de ce trebuie sa treaca?"
cite papusi moarte am adunat in jur si nu am timp sa ma joc cu ele, sa le trec parul vilvoi printre degete...

explicatie

2008-08-15T04:10:00.000-07:00

faptul ca am tacerea asta infipta pe chip e ca si cum as sta pe un morman de vechituri pe care nu le mai folosesc

Sofia (I)

2008-08-11T07:51:00.000-07:00

Doamne, de ce ai lasat toti soarecii astia sa impietresca in mine si sa ma roada pe dinlauntru si n-am unde sa-i alung, au cuibare peste tot si sapa si rod sa-si ascuta dintii, sa-i opreasca din cresterea la infinit, iar eu pot doar sa-i veghez, sa-i inham la cite un prilej, sa-i pun la cite o caleasca dintr-aceea cu doua roti, pe care o rastoarna la primul hop. Si nu-i mai suport cit se fugaresc, daca tot i-ai inventat, vina si vietuieste Tu cu ei…eu nu mai pot.
Sofia era o hoata. Odata i-am dat o bucata de piine cu gindul ca nu ma va mai fura: “Ia de aici coaja asta de piine sa-ti tina de foame, foamea ce-i drept e cea mai rea, cind n-ai ce minca mori de ciuda ca n-ai, nu de altceva.” A infulecat-o de indata in fata mea, apoi a ris, a ris parca anume, sa ma scoata din minti. Am plecat, din ziua aceea n-am mai vazut-o, desi o cautam des cu privirea, ma intorceam sa vad daca nu e in urma mea, daca nu ma urmareste din umbra sa ma atace, sa-mi ia sacosa, sa stie unde stau ca apoi sa dea buzna. Ma obseda foamea cu care a infulecat piinea.
Sofia ma urmarea in fiecare seara, cu gura ei plina de mincare, pe care abia o inghitea, uneori se ineca si trebuia sa o apuc de umeri, sa o scutur din incheieturi sa-si revina, s-o pun sa jure solemn, ca pe altceva n-avea pe ce jura, ca nu se va mai ineca si ca de miine, dealtfel, va disparea, ca eu de asta i-am dat bucata aia de pine, sa se duca, sa prinda putere ca sa pleca, sa-si caute de lucru, sa-si ia un adapost, apoi poate si un sot care s-o iubeasca si linga care viata sa i se para mai frumoasa. Dar ea, in indaratnicia ei, a ramas la coasta mea, vine seara de seara sa ma innebuneasca cu durerea, cu chinul pe care il poarta asupra-si de parca eu la rindul-mi n-as avea suferinta mea.
Sofia, pesemne, a gasit cheia pe care o ascund sub flori in cazul in care cineva plecat se intoarce imediat, el nu s-a mai intors si floarea a ruginit din cauza cheii de sub ea, neurnita de ceva vreme. A intrat cu nerusinare, uneori ma tachina cu fapte din viata mea, poate ii voi zice mai mult, si cadeam in plasa ei, caci stateam ginduri intregi sa-i infatisez in cele mai mici detalii ce s-a intimplat atunci si de ce am ajuns asa. Parcurgeam ore in sir discutind cu ea, ma asculta supusa mirindu-se cind era cazul, la ce ar fi putut sa o mire, uneori suridea, raspundea la toate spusele mele cu o stare, de parca as mai fi trait-o pe loc, atunci, si ea empatiza.
As fi vrut s-o iau de mina si sa-i spun: "Sunt atitea povesti triste pe pamint ce mai conteaza si a ta", apoi s-o dau fortat afara din teasta mea. Parca ii auzeam glasul miriindu-mi inainte de somn tot felul de intimplari, cum la sfatul meu ea l-a cunoscut pe Cais si sigur se va marita cu el, vede in ochii lui tot ce-si dorea. Ma invirteam pe toate partile, ma suceam, ce nume e asta, ce vrea sa zica, de ce e vina mea acu ca l-a intilnit pe Cais asta…iesi afara, fato, cerseste-ti viata in alta parte, nu in mintea mea.

2008-08-11T07:34:00.001-07:00

O faza pe care mi-a spus-o Dani si care mi s-a parut chiar nostima, cum ca dupa ce a invatat la scoala despre sucul gastric a mers la un magazin cu citiva colegi si au cerut o sticla de suc gastric, iar vinzatoarea le-a zis sa stea un pic sa vada daca are. Dupa ce s-a aplecat sa caute in frigiderul cu racoritoare, parca ti-o imaginezi stind aplecata si cautind sticla cu sticla, timp in care ei s-au distrat copios, ea se mai si ridica cu tot tupeul cunostintelor reduse pe care le detinea si zice ca n-are. Sa-i duca careva niste cd-uri, poate dupa o auditie cu citeva lectii de anatomie o scoatem la liman, se mai obisnuieste cu termenii specifici domeniului.

Tot din domeniul vinzari, ca, dealtfel, ce n-o vinde romanu` in ziua de azi numai sa faca bani, afis pe vitrina unui magazin: "Avem masline de post"…si de a-ti avea vinzare cu astea macar, caci se pare cu celelalte n-ati prea avut succes, sa mai aduceti. Da cum reusiti sa fie tocmai de post?

Blow up my tears

2008-08-11T07:32:00.000-07:00

Cite porti au mai ramas deschise? Urmele noastre zaceau afundate in piatra proaspat turnata. Nu mai alerga intr-acolo, mihail, sunt ciini, sunt oameni rai. Noi suntem intr-o poveste prea strimta, maruntita de propria logica interioara. Afara, copacii se apleaca intr-o directie sau alta de vintul ce va sa bata. Cind prima data mama mi-a luat o ciocolata am vrut s-o iau de mina, dar avea mina inghetata, de ce tocmai eu, de ce tocmai la mine mama …?

Mie nu mi-a luat niciodata…

Cind am fugit prima oara de acasa si-am dormit intr-o gara am simtit gustul de libertate refuzata, nicicind n-am mai trait un sentiment mai intens ca acela de fuga, de corvoada anulata, nu-i mai purtam pe chip, singele nu ma mai durea.

Cind mi-au cumparat un pian, partitura era stearsa; mandolina cu corzile fine era arsa la margini si talentul meu cel mai mare a ramas asteptarea de a creste mare.

Ma dor ingrozitor umerii de citi morti am carat in spinare; ei care nu stiu sa traiasca se afunda in disperare.

Vreau sa-mi soptesti ca ma vei ajuta, ma vei ridica din captuseala goala a viselor, din intepenirea oarba a nestiintelor. Nu ma lasa tocmai cind bratul meu simte puterea venelor de a curge, cind mintea mea simte caldura nalucirii oarbe. Nu ma lasa. Pune nisipul sa curga de la inceput…

Iohanan

2008-08-11T07:30:00.000-07:00

Iohanan e undeva in curte, leaga caii alergarilor noastre.

S-a intunecat atit de tare, incit ne bijbiim obrajii, buzele, chemarile oarbe. Ceata alba, laptoasa ca un voal des de mireasa inghite dealul si imprejmuirea de sirma ghimpata. Iohanan are miinile aspre si cara dupa el mereu o geanta facuta in casa.

O sa asteptam oricit inauntru sa se ridice picla inaclaioasa, o sa privim pe gemuletul sapat in perete ca fereastra pina ce albul ce imbraca aerul o sa se ridice ca o matase ce se descoase. Roua se va lasa apoasa pe piatra tacuta, pe frunza neinceputa de toamna.

Am plecat la pas pe traseul ascuns de munti, pe cararea abia croita de lupi. Si, Doamne, cit de putin mai era si, dincolo de vai, urletul ar fi sunat ca o cainta, ca o vina neimplinita. Uite, cum ni se strecoara ploaia printre degete. De abia mai stiu drumul inapoi spre casa, de abia mai intrezaresc in mine dira, firimitura de emotie stearsa. Copilul se joaca dupa masa cu o mina de cuburi, de lemne cioplite de un tata ce-ar da orice ca al sau fiu sa nu iasa afara pe frig sau pe ceata. "Dar, te rog, da-mi drumul un minut, vreau sa-mi fac o masa, am vazut o piatra…"

Si tot ce mai e in jur suntem doar noi, noi ne suntem unul altuia frig, sete, adapost. Prin perdeaua luata de vint se observa in departare o alta casa, cum de nu am observat-o pina acum. Si copilul alearga sa invoce toti ceilalti copii nevazuti la joaca. Si fuge, si fuga ii incalzeste trupul neiesit vreodata afara, rasufla din greu aerul inghetat si tipa de gura de libertate aleasa. I se isca lacrimi din ochii rosii, uimiti sa vada atitea deodata. Copilul se bucura, ride, fuga i se pare o minune, un pas prea lung, o clipa rostita cu putere, o inginare a zborului fara pene. Prapastia aspra ii sopteste incet la ureche…o tacere de fosnet de frunza golita de verde.

Lumina

2008-08-11T07:28:00.000-07:00

Cortina a fost ridicata de aseara. Personajele isi intra in rol. Pasesc treptat de pe scari pe scena, in acelasi ritm, ca si cum o adiere de vint le-ar incetini regulat pasul, ca si cum o emotie seaca le-ar ajunge in git. Se aseaza in mijlocul scenei si, de aici, publicul trebuie sa inchida ochii si sa-si imagineze ce se intimpla.

Si nu au nimic in jur decit ceva pe care stau, nu-si aud decit rasuflarile si in rastimpuri simt dureri ale batailor prea puternice de inima. Timpul asta trebuie umplut cumva, se privesc incercind sa ghiceasca in celalalt decit in sine, un initiator al dialogului salvator. Se uita pe furis, absent, se masoara unii pe altii, par sa vrea sa se ia in brate, se prefac ocupati cu calcule imaginare, cu planuri pe care si le etaleaza pe degete, isi imagineaza confetii care zboara si se intind sa le prinda. Ca la un fel de semn, toti se inclina in acelasi sens dupa o muzica indepartata. Un pian schiop caruia ii lipsesc doua clape si care suna stirb, ofilitor ii indeamna sa ingine fara noima sunete seci.

- Eu o intind pina la magazin sa iau tigari.

Mihail se intinde pe spate si-si potriveste mina drept perna, priveste fix un punct de deasupra, ar vrea sa-i fie frica, doar ca sa se simta mai uman. In mintea lui i se perinda tot felul de intimplari care i-au stirnit frica. Dar cum era, nu-si mai putea deloc aminti, mergea cu bicicleta cu o viteza exagerat de mare, avea viteza pentru ca era o vale, ii cazuse lantul, trecea o masina si…parca nu-i era frica, de cel mai abstract tip de frica nici atit nu mai stia. Dar dor, de cind nu-i mai fusese dor de cineva, cum e sa-ti fie dor, cum e, si strinse tare de tot ochii, mama il astepta acasa, avea o sora, mai nimic nu-l lega de ea…Vreau sa pling de ceva, vreau sa am un sentiment dintr-acela curat. Vreau sa simt un regret, o tristete mintuitoare care sa-mi ridice trairile din tot banalul asta imbicsit, cit se mai repeta aerul pe care il respir. Vreau sa simt, cum e sa iubesti, ce sa iubesc eu acum, undeva in trecut, am fost un copil urit, obisnuit, cam chinuit. Ce-mi placea cel mai mult…si o mina parca ii trecu din gind pe obraj.

-Trezeste-te, nu mai avem lumina…deschise ochii si vazuse citeva capete de tigari aprinse gaurind intunericul. Pianul inca se mai auzea undeva in departare si brusc i se facu dor de lumina.

Publicul se ridica, aplauda si se apleaca in fata geniului uman.

2008-08-10T08:01:00.000-07:00

Oamenii de care te rogi sa nu-ti moara in brate sunt cei mai periculosi, iti dau sentimental acela de vinovatie dus pina la paroxism, de macinare, le simti frica alunecindu-ti pe sira spinarii, gaurindu-ti interiorul. Oamenii aceia pe care ii crezi mai puternici decit tine sunt mai putin cu trairile la vedere. Oamenii pe care ii vezi mai frumosi au parinti cu care sa semene mai mult. Oamenii care trec pe linga tine sunt cuminti, abia daca te privesc, nu stii ce ginduri ascund, daca sunt singuri sau nu, daca sunt mai aspri cu sine decit cu ceilalti.

Oamenii care au uitat cum se miroase o floare, cum se merge pe virful picioarelor, aceia care abia daca se gindesc ca bietul Mircea a mai scris vreo poezie sau inca sta in castelul acela, fugit din lume si le mai scrie cite o scrisoare prietenilor despre cum Orbitor ar fi mare. “Oamenii” e cam general. Oamenii tristi se recunosc intre ei dupa felul in care privesc, in care fredoneaza in gind farime de cuvinte nespuse, se privesc cu intelegere, se roaga in gind sa se ia unii pe altii in brate. Oamenilor veseli pare ca nu le pasa, planuiesc iesiri, vor sa rida si daca nu se gindesc la nimic, viata li se pare frumoasa.