ma aflu intr-o cafenea pariziana, ma agaseaza francezii astia cu limba lor, cu felul lor perfect de a-si pronunta r-ul, m-am plictisit sa ma intrebe de unde sunt si cum e bucurestiul fata de paris, ca sa scap de multe explicatii zic ca e aproape la fel si rid in sinea mea gindindu-ma la marea de diferente. daca n-ar exista o sena atit de perfecta in inima orasului, parisul insusi s-ar surpa de dorul ei.

hai sa vorbim despre yann tiersen sau despre metrou sau despre a te rataci. in paris nu ai cum sa te ratacesti, si doamne de cite ori am incercat, poate numai cu ochii inchisi. si in noaptea aceea inainte de plecare am intors privirea catre luminile care straluceau si stiam ca orasul asta e intetit cu straini si ca pentru mine miine toate minunile astea nu vor mai fi aici.


stii ca eu nu-s chiar atit de trista. uneori in gind izbucnesc in crize de veselie si mi se pare ca toate aratarile lumii sunt mingi pe care daca nu le dai cu piciorul ajung sa loveasca in tine ca intr-o poarta.