nimanui

stau cu ochii inchisi strinsi cit pot eu de tare si cu miinile amindoua acoperindu-mi capul si iarasi ochii. as vrea sa ma sustrag total acestui procedeu, dar cu ce ramin neincordat si neintepenit in mine rid, as ride in hohote, dar trebuie sa ma prefac. m-am saturat sa dau vesnica explicatie ca in fata lucrurilor cu adevarat grave imi vine sa rid. o buna bucata din spate mi-e anesteziata si simt ca facind parte din mine, dar nicicum al meu, pentru ca lipsa durerii ma face sa cred ca nu-mi apartine. ca imi face o taietura si nu simt decit o caldura prelingindu-mi-se pe spate in dire dese, pe cai diferite. stau strinsa toata in mine, cu trupul incordat, cu ochii innodati aproape. si nu e prima oara, stau mult asa, uneori cind imi pun manusa trecutului rece si absenta ca s-o probez mi se face inima cit un purice si stau la pinda sa vad ce ma loveste de atunci, cum cad retrairile ca bolovanii si-mi surpa iesirea la liman. taietura din spate n-o simt, doctorul imi fredoneaza la ureche, imi vine sa-i zic sa taca imi ia suvoiul de ginduri si-l muta la faptul ca si mie imi place sa fredonez melodii, sau vocea dinauntru, ma uit in jur si cind nu-i nimeni ii dau voie sa iasa. am deschis ochii si vad priza ma buseste risul, conectare la realitate, ma ridic cumva si vad sub mine o balta de singe, n-am putut fi pacalita sa ma ridic cum trebuie si ma vad apoi toata plina de singe, mi se scurge de pe brate pe miini, dar eu urmaresc anume o dira care vine spre mine pe ceolofanul galben si e absorbita de pantaloni. ma sterg usor de parca n-as fi eu si orice sperietura ingheata in mine, e atita singuratate in fata durerii, incit string ochii pina mi se inrosesc si din ei curge apoi privirea apoasa ca o dira calduta pe culoarul de gheata al rostirii