jurnal pe care iti vine sa-l scrii dupa ce o citesti pe nora iuga si-ti dai seama ca nu te aude nimeni

astazi am mai facut o criza. Stiam dintotdeauna ca traiesc din crize si manusile alea care se lasa peste mine, par sa ma sugrume, ma chircesc toata in mine si-mi zic „ si daca mor ce? ce? nu mi-e frica”. am mai avut o criza si nimeni nu banuieste si chiar daca ar banui ar zice ca vreau sa impresionez ca anume gindesc sau invoc starile astea ca sa par interesanta, sa le merit atentia. am dormit groaznic, findca am pus pe repeat ce muzica jalnica aveam si parca m-am zvircolit toata noaptea si parca scriam si na, era in acelasi timp sentimentul si gindul ala care ma tortura ca tot fraieru in ziua de azi scrie, nu-mi mai pot scoate din cap replica sau cuvintele astea.
copilul ala tigan conducea o caruta cu viteza si cind l-am zarit asa in pijamalele alea mari si afurisite de care nu ma descotorisisem desi era demult dupa amiaza am vrut sa-l strig sa ma ia si pe mine si as fi urcat cu pijamalele mele mari, oarecum roz, lalii cu tot felul de animale, de figuri pe ele, si m-as fi asezat cu o fata timpa de parca n-as fi eu, de parca nu din vointa mea as fi acolo, de parca fara luciditate nu s-ar putea trai si hodorogitul, zgiltiitul rotilor mi-ar plimba resemnarea de pe un colt al buzei pe celalalt. Apoi s-a rupt firul, m-am asezat in pat fiindu-mi absolut frica de ziua cind n-o sa mai am controlul.