Mintea mea e alba ca o coala de hirtie si totusi e imbuibata cu mirosul rinced al locului in care sta, sa fie orasul asta de vina, oamenii, nemiscarea mea poate. Mirosul asta rinced imi cocleste fiinta, ca pentru o coala mucegaiul. De miine schimb raftul.
Refuzul meu duhneste a spirt, mereu il ung cu ceva dezinfectant, sa nu curga din el scapare.
Ieri pentru prima data am implinit 23 de ani. Si fuga mea cea mai mare e de mine insami, incit nici eu nu-mi mai sunt mie, imi sunt ceva fix fortat, ma car mai departe si gata.
Mintea mea e alba, e curatata pina la porii prin care rasufla greu imagini rasuflate, cuvinte rasuflate, trairi din ce in ce mai rasuflate.
Noi suntem prosti pe lumea asta, tocmai fiindca ne credem destepti, altfeli sau ca avem dreptate. Noi suntem orbi pe lumea asta, fiindca uneori credem ca le vedem pe toate si le intelegem. Noi suntem nu pe lumea asta. Sa ne taiem in toate sabiile propriei dreptati pina la moarte, Odioase hoituri frumos impachetate
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu